Nu este interesant că până şi stelele cad? Până şi stelele pot muri şi asta deşi sunt atât de sus. Mult timp am invidiatstelele pentru că sunt atât de sus. Am invidiat stelele pentru lumina lor. Le-am invidiat pentru că au fost privite de atâtea cupluri îndrăgostite… şi încă sunt centrul atenţiei atunci când cupluri îndrăgostite privesc cerul. Deunăzi nu le mai invidiez şi asta nu pentru că nu mi-aş dori să fiu ca ele, însă este greu să fii stea, să luminezi şi să stai acolo sus. Să ştii că toată lumea se uită la tine şi mai mult, să ştii că se bucură când cazi, când mori, pentru ca ei să-şi pună o dorinţă. Cât egoism…Aş vrea să vă provoc şi să vă puneţi întrebarea: de ce cad stele? Sau altfel spus: când cad stelele? Pe această direcţie continui provocarea prin a vă ruga să priviţi mai profund întrebarea şi mă refer în a atribui omului titlul de stea. Cum sună acum întrebările “de ce cad oamenii?” şi “când cad oamenii?” Cu toate că stelele nu sunt altceva decât piatră, ele strălucesc atât de frumos şi parcă nu îţi vine să crezi că pot să fie doar piatră. Imaginează-ţi cauza unei stele căzătoare sau cauza unei stele care moare. Stelele mor atunci când la nivelul nucleului se termină rezerva de hidrogen. Cu alte cuvinte, atunci când nu mai au resurse. Stelele se răcesc şi cu timpul mor. Un pietroi îngheţat care intră în atmosferă şi pentru câteva fracţiuni de secundă încântă privirea. Te-ai gândit puţin cât ne asemănăm cu o stea? Când un om nu mai are resurse, îl slăbesc puterile şi nu mai are niciun suport material, fizic sau mental cedează şi se transformă într-o stea căzătoare. Stelele pot să îşi prelungească viaţa prin transformarea heliului în carbon după epuizarea rezervelor de hidrogen. Chiar şi oamenii se pot ridica din căderea lor şi asta când găsesc resurse nesperate prin diferite căi: minuni sau pur şi simplu înţelepciune.
Nu îmi vine să cred cât de mult ne asemănăm cu stelele. Fiecare om are un mic univers al lui în care este centrul atenţiei pentru anumite persoane care îl privesc neîncetat. Chiar mai mult decât cum privim noi stelele. Stelele le priveşti doar noaptea, însă oamenii îi priveşti mereu. Oare şi oamenii se bucură de căderea altor oameni sau mai rău: de moartea lor? Oare oamenii îşi pun dorinţe atunci când alţi oameni mor?
Era să uit. Probabil că aţi văzut destule stele căzătoare la viaţa voastră. Aţi văzut vreo stea care să moară urât? Personal nu am văzut nicio stea care să nu moară “cu demnitate” încântând privirea celor care iau parte la înmormântarea ei. Îmi place să cred că şi aici ne asemănăm cu o stea şi că putem muri lăsând un zâmbet pe buze celor care ne-au cunoscut, a celor care au fost universul nostru. Îmi place să cred că şi oamenii pot murii frumos…cu demnitate.
Cristian Creveniceanu
