Planul Domnului

Creve
        Cu mult timp în urmă trăia un tăietor de lemne împreună cu fiul său. Amândoi erau foarte săraci; singura lor avere era un cal alb, deosebit de frumos. În fiecare zi cei doi bărbaţi se duceau la pădure pentru a aduna lemne de foc, pe care le vindeau apoi în sat pentru câţiva bănuţi. Sătenii dădeau din cap după el.
        -Bătrâne, obişnuiau să-i spună, de ce nu vinzi calul? Contele ţi-a oferit o avere pe el. Tu şi fiul tău aţi putea trăi ca nişte regi.
        - Cu oamenii ăştia, nu este nimic de făcut. Mereu aceaşi poveste, îşi zicea bătrânul în sine a lui. Calul acesta este mai mult decât un animal, suna de fiecare dată răspunsul lui. El este prietenul meu. I-a spuneţi-mi, cum aş putea să îmi vând prietenul? În regulă au replicat sătenii, dar poate cândva, cineva îţi va fura calul. Şi-o să-ţi pară rău.
        Şi într-adevăr: într-o dimineaţă calul nu mai era în grajd. Bătrânul şi fiul l-au căutat peste tot, dar nu l-au găsit.         -Ai văzut, am avut dreptate! îşi băteau joc sătenii. Cineva ţi-a furat calul.Trebuia să asculţi de noi, şi să-ţi fii luat banii, atâta timp cât aveai posibilitatea să o faci. Prin propria-ţi prostie, ceea ce ţi-ar fi putut deveni o binecuvântare, ţi s-a luat, trasformându-se într-un blestem.Bătrânul a replicat liniştit:-Dacă este binecuvântare sau blestem eu nu pot să-mi dau seama. Un lucru este cert: astăzi calul nu mai este în grajdul meu.
Câteva zile mai târziu, calul a revenit acasă însoţit de o herghelie întreagă de cai. Sătenii au rămas cu gura căscată de mirare, şi l-au felicitat pe bătrân pentru „norocul” lui nesperat.         -Ai avut totuşi dreptate bătrâne, au spus ei.         -N-ar fi trebuit să judecăm aşa pripit. Ce noi am crezut că este un blestem s-a dovedit a fi o binecuvântare. Cu aceşti cai poţi caştiga acum o avere!Bătrânul tăietor de lemne a scuturat din cap fără să-i înţeleagă. Nu vor pricepe niciodată aceşti oameni?         -Dacă este binecuvântare sau blestem, eu nu pot să-mi dau seama. Un lucru este cert, calul meu s-a întors acasă împreună cu alţi zece cai sălbatici.      Câteva zile mai târziu, încercând să dreseze caii sălbatici, fiul tăietorului de lemne şi-a fracturat ambele picioare. Din nou s-au mirat sătenii de înţelepciunea bătrânului.         -Şi de data aceasta ai avut dreptate, au spus ei. Ceea ce noi am crezut că este o binecuvântare s-a dovedit a fi un blestem. Băiatul tău zace acum în pat şi nu te mai poate ajuta.Cu un suspin adânc tăietorul de lemne le răspunse:-Nu vă dumiriţi niciodată? Dacă este binecuvântare sau blestem, eu nu pot să-mi dau seama. Nu ştiu decât că fiul meu şi-a fracturat amândouă picioarele.        -Omul acesta este nebun, şi-au zis sătenii şi au plecat. Oare el nu vede ce se întâmplă?După câteva zile, împăratul a declarat război altei ţări şi toţi tinerii din sat au fost chemaţi sub arme. Să fi văzut atunci vaiete şi plânsete între săteni când şi-au văzut fiii plecând la oaste.       -Copiii noştri vor cădea cu siguranţă în acest război cumplit, se văitau ei. Nu-i vom mai vedea niciodată! Ce noroc pentru tine că fiul tău şi-a fracturat picioarele! Ce noi am crezut că este un blestem s-a dovedit, totuşi, în cele din urmă, a fi o binecuvântare! Bătrânul, din nou, nu a avut alt răspuns, decât să dea din cap. Răbdător, a încercat să le explice:       -Voi nu aveţi cum să vă daţiseama dacă este binecuvântare sau blestem, singurul lucru pe care-l puteţi vedea este că fiii voştri au plecat la război, iar băiatul 
meu a rămas acasă. Numai Dumnezeu ştie ce va fi până la sfârşit.
      Poate şi dumneavoastră treceţi printr-o perioadă grea, pe care s-ar putea chiar să o simtiţi ca pe un blestem. Şi totuşi, Dumnezeu poate schimba orice lucru în bine. Căci: căile Lui sunt mai sus decât căile noastre, iar gândurile Lui sunt deasupra gândurilor noastre. Cuvântul Său ne spune în Romani 8:28: “Pe altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. De aceea, până în ziua în care Dumnezeu ne va descoperi totul, ar trebui să ne abţinem să judecăm prea repede un lucru şi să avem răbdare, ca şi bătrânul tăietor de lemne, care a învăţat de la un alt „specialist forestier”, adică de la tâmplarul Isus din Nazaret.
Cristian Creveniceanu