Vara

     Căldură. Soare strălucitor. Zile lungi. Bogăție de fructe. Beția de culori a florilor. Albine. Ape murmurând tainic, la umbră de codru des. Valuri înspumate, mânate de brize răcoroase. Nu știu de ce, atunci când un lucru este din belșug, dorim contrariul lui. Cu cât vara e mai călduroasă, cu atât mai mult dorim răcoarea. Cu cât soarele strălucește mai puternic, cu atât dorim mai mult umbra. Albastrul cerului începe să ne doarã și căutăm în zare semnele norilor. Bogăția de fructe și legume proaspete ne duce cu gândul la gustoasele bucate de peste iarnă. Așa se desfășoară viața noastrã. O continuã alergare după ce nu avem și o strădanie necontenită după ce a fost sau va fi. Niciodată mulțumiți cu prezentul. Idealizând trecutul și visând viitorul. N-a fost din totdeauna așa. N-a existat din totdeauna vară. Nici iarnă, de altfel! Anotimpurile, așa cum le cunoaștem astăzi, sunt o consecință a dezechilibrului produs în natură după apariția păcatului. Verile toride și iernile geroase, primăverile timide și toamnele mohorâte n-au existat de la creație. A fost o vreme când totul era armonie. Atunci, singura așteptare a omului era dupã întâlnirea cu Dumnezeu. Întâlnire zilnică, personală, nemijlocit și atât de binefăcătoare. Întâlniri în cursul cărora Dumnezeu și omul comunicau plenar. Nu exista o altă așteptare. Dar, o datã cu apariția neascultării, a apărut așteptarea: înfrigurată, continuă, uneori fericită, alteori plină de spaime. Întâi au așteptat cu spaimă întâlnirea cu Dumnezeu. Ceva se schimbase. Acum erau goi și s-au ascuns. Apoi, generații după generații au așteptat venirea unui Răscumpărător. Și de atunci tot așteptăm. Să treacã iarna și sã vinã vara. Să treacă arșița și să vină răcoarea. Așteptăm, nemulțumiți de prezent, sperând că viitorul va fi mai bun, mai sigur și mai plăcut. Și nu este! Și, în timp ce așteptăm, aproape fără să băgăm de seamă, ne trece viața. Între regretele sau nostalgia pentru trecut și așteptarea înfrigurată și plină de iluzii a viitorului, pierdem clipa prezentă. De fapt, pierdem viața. Ajungem să nu mai trăim niciodată, căci ne simțim rupți între trecut și viitor. Există o singură așteptare rezonabilă. O așteptare pe care Dumnezeu ne-o oferă: așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu. (2 Petru 3,12 p.p.) Acea zi în care vor dispărea iernile geroase și verile toride. Acea zi în care va dispărea așteptarea, căci toate dorințele se vor fi împlinit. O așteptare, singură, care ne face să trăim cu adevărat viața.

   Valeriu Petrescu

Ai un examen? Bea apă!

       Elevii care nu beau apă înainte de examen riscă să lucreze mai puțin eficient, din pricina deshidratării. Cercetători ai Universității...

Georg Friederich Handel

 

       In fiecare vineri seara in familia mea se asculta muzica clasica. Desi eram mica, o melodie mi se intiparise in minte. Parca aud si acum ecoul unui cor

"Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită".

Romani 12:2